1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
EconomieSpania

Spania: Când turismul devine o problemă

Stefanie Claudia Müller
20 februarie 2024

Spania planifica să se distanţeze de turism, dar rezultatul este contrar aşteptărilor. Anul 2023 a adus un record în încasările din turism. Problemele sunt evidente.

Imagine din Madrid
Madrid este un oraş frumos, dar tot mai sufocat de turiştiImagine: Micha Korb/pressefoto korb/picture alliance

Oscar Villasante locuiește de 26 de ani în centrul Madridului, în coloratul cartier al artiștilor Lavapiés. Până acum, aici au trăit imigranți și artişti împreună, în armonie. Cu toate acestea, situaţia s-ar putea schimba curând.

Cameramanul în vârstă de 62 de ani este de fapt entuziasmat de premierul Spaniei, socialistul Pedro Sánchez. Dar consideră că politica privind turismul și chiriile este proastă: "Se anunță multe, dar în final tot mai multe fonduri de investiții cumpără clădiri aici în Lavapiés", spune Villasante. "Întregul centru al orașului este lustruit pentru investitori și turiști de lux. Aceasta nu este o politică favorabilă cetățenilor."

În parlamentul regional din Madrid guvernează conservatorii, dar ceea ce se întâmplă în capitală se repetă aproape peste tot în Spania, fără ca guvernul național să intervină activ. Renovarea orașelor este realizată de investitori privaţi și indivizi bogați care, după ce cumpără clădiri de locuințe, majorează la aproape dublu chiria.

Un exemplu dat de Oscar Villasante se regăseşte în vecinătatea sa directă, în Calle Tribulete 7 din Lavapiés. De luni de zile, compania Elix Rental Housing, care aparține administratorului de active spaniol-german AltamarCAM din Madrid, pregătește achiziționarea proprietății pentru a o transforma în apartamente de vacanță. Până acum, acolo locuiau chiriași pe termen lung, cu contracte în mare parte vechi, în condiții foarte avantajoase.

Asociația chiriașilor "Sindicato de Inquilinas e Inquilinos de Madrid" dorește să prevină pierderea acestor locuințe de către chiriașii lor și a organizat proteste, la care a participat și Oscar Villasante.

Popularitatea Spaniei devine o problemă

Afacerile din turism sunt profitabile pentru investitori. Conform estimărilor guvernului regional, în anul 2023 au venit în capitala spaniolă aproximativ 14 milioane de vizitatori - cu aproape o treime mai mulți decât în anul precedent. Turiştii au cheltuit 15 miliarde de euro.

Madridul are multe părţi care atrag vizitatorii. Mulți studenți Erasmus își petrec aici un semestru sau mai multe, numeroase restaurante gourmet atrag clienți bogați. În curând, orașul va primi și un circuit de Formula 1.

Mulți madrileni sunt intrigaţi pentru că guvernul regional nu încearcă să limiteze fluxul masiv de persoane. Ei iubesc să meargă la piața lor săptămânală sau să servească micul dejun în barul tradițional. Oscar Villasante se teme că în curând doar turiștii își vor putea permite să trăiască în oraș.

Conform Institutului Național de Statistică din Spania (INE), în 2023 au venit în Spania aproximativ 85 de milioane de vizitatori străini. Acest lucru reprezintă cu aproape 19% mai mult decât în anul precedent și chiar cu 1,9% mai mult decât în 2019, înaintea pandemiei de coronavirus.

Creșterea turismului a contribuit la faptul că economia spaniolă a sporit cu 2,5% în anul trecut și a depășit astfel toate așteptările internaționale.

Agricultură cu apă puţină

02:46

This browser does not support the video element.

Dar Villasante avertizează: "Catalonia și Andaluzia sunt deja de săptămâni în stare de urgență din cauza secetei continue. Fermierii protestează pentru că nu își pot iriga corect câmpurile, dar turismul nu este limitat."

În ultimii ani, în Barcelona, Mallorca și Ibiza s-a profilat o nemulțumire crescută a localnicilor față de efectele negative ale turismului de masă. Chiar și în Insulele Canare, care sunt încă mult mai dependente de turiști, protestele au devenit vizibile în anul 2023.

Asociația spaniolă a întreprinderilor CEOE vorbește deja despre o nouă ostilitate față de turism în țară. Cu toate acestea, lobbyiștii avertizează că industria este un garant al prosperității Spaniei. Potrivit datelor guvernamentale, în această branșă sunt angajate aproape trei milioane de persoane.

Turismul rămâne un motor al economiei

Anul trecut, conform Asociației Spaniole de Turism Exceltur, în industrie s-au realizat venituri de 186 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă 12,8% din produsul intern brut. În acest an, asociația se așteaptă la o creștere suplimentară de până la 13,4%.

Spania este deja suprasaturată turistic. Nu doar metropolele Madrid și Barcelona,dar și Insulele Canare și Insulele Baleare sunt aglomerate. Și orașe precum Malaga și Sevilla sunt copleșite de turiști.

Salariul minim pe economie în Spania - Succes sau eşec?

03:41

This browser does not support the video element.

De fapt, obiectivul declarat al guvernului Sánchez a fost de a reduce dependența țării de turism. Aceasta a fost lecția învățată din perioada pandemiei de coronavirus, care a avut efecte economice catastrofale în centrele turistice.

Un exemplu de urmat în această privință a fost oferit de Francina Armengol, fostul șef al guvernului socialist al Insulelor Baleare, până în vara trecută.

"A impus măsuri pentru a împiedica investitorii speculativi pe insulă și a limitat turismul de croazieră în Palma. A fost o strategie de durabilitate", spune antreprenorul imobiliar german Matthias Meindel, rezident acolo.

Priorități similare a avut Ada Colau, care a condus administraţia Barcelonei până în 2023. În cei opt ani de mandat, ea a combătut, printre altele, AirBnB și alte platforme de închiriere a apartamentelor de vacanță. Cu toate acestea, atracția Barcelonei asupra turiștilor și a nomazilor digitali nu a fost afectată. Aproximativ 26 de milioane de vizitatori au venit în metropola lui Gaudí în 2023.

Madridul vrea să evite problemele din Barcelona

Împreună cu turismul, în Barcelona a crescut și criminalitatea, reprezentată de bande organizate de hoți. Asociația chiriașilor "Sindicato de Inquilinas e Inquilinos de Madrid" se teme că acest lucru s-ar putea întâmpla în curând şi în capitala spaniolă. Într-un sondaj municipal, 27% dintre cetățenii de acolo au indicat că lipsa securității a fost cea mai mare problemă pentru ei în anul 2023.

Lily Rose, o franceză care studiază în prezent la Madrid în cadrul programului european Erasmus, nu se simte nesigură. "În comparație cu Parisul, aici este un paradis." Dar, pentru ea, o problemă mai mare a fost să găsească o cameră accesibilă în Madrid: "Există deja liste de așteptare enorme." O studentă din Islanda povestește că trebuie să plătească 850 de euro pentru o cameră într-un apartament.

În timp ce proprietarii de astfel de locuințe se bucură, chiriașii clădirii de pe Calle Tribulete 7 din Lavapiés simt că existența lor este amenințată. Un banner mare pe clădire acuză Elix Rental Housing de speculă - iar turiștii internaționali, care se plimbă prin piața săptămânală din cartier în acea zi, ar trebui să afle ce se întâmplă acolo.

În decembrie 2023, poliţiştii spanioli au confiscat, la Madrid, 11 tone de cocainăImagine: Marta Fernandez Jara/Europa Press/ABACAPRESS.COM/picture alliance

Oscar Villasante spune că în cartiere precum Lavapiés turiștii au nu numai efecte negative, deoarece prin prezenţa sporită a polițiștilor și creşterea consumului, cerșitul și traficul de droguri scad. "Dar este vorba despre reacţii potrivite." Guvernul național și reprezentanții locali ai cetățenilor trebuie să tragă frâna de mână în multe locuri, dacă Spania nu vrea să-și piardă buna reputaţie de destinație de vacanță sigură și prietenoasă.