1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
EducațieRomânia

Legea tăcerii, o cutumă a profesorilor în grevă

9 iunie 2023

Soluția încetării grevei profesorilor este adoptarea în regim de urgență a Legii salarizării unitare pentru bugetari. Atunci și abia atunci protestatarii din Educație vor avea certitudinea că unde-i lege nu-i tocmeală.

Proteste în România
Profesorii au protestat şi la CotroceniImagine: George Arun/DW

Pentru a treia oară de la începutul protestului profesorii au ieșit din nou în stradă. După mitingul din Piața Victoriei, cadrele didactice și personalul auxiliar din învățământul preuniversitar au pornit spre Palatul Cotroceni, unde li s-au alăturat și oameni care nu fac parte din sistemul de învățământ. S-a scandat insistent „Demisia!“ La magazinele și chioșcurile de pe traseul Piața Victoriei-Palatul Cotroceni manifestanții au făcut cozi pentru a-și cumpăra apă sau băuturi răcoritoare, pe un zăduf de aproape 30 de grade. Mulți elevi și studenți au îngroșat rândurile profesorilor. Unele grupuri se vedea că fuseseră organizate de dascălii lor, de altfel mi-au și mărturisit că diriginții i-au îndemnat la protest. Alții au susținut că s-au adunat în grup din propria inițiativă prin rețelele de socializare.

De ce nu cedează profesorii nici în urma ultimelor decizii legislative ale Guvernului Ciucă?

Marea parte a profesorilor în grevă refuză să se întoarcă la clasă. Firul roșu al protestului, care a intrat în a treia săptămână, rămâne majorarea cu 25% a salariilor din învățământul preuniversitar. Dacă Guvernul, în speță generalul Ciucă, ministrul Educației Ligia Deca și ministrul Muncii și Solidarității Sociale Marius Budăi au făcut unele concesii prin ordonanțe de urgență, ultima dintre acestea conținând un memorandum agreat de coaliția PSD-PNL-UDMR, prin care Guvernul se angajează să prioritizeze grilele salariale ale personalului din învățământ odată cu adoptarea noii legi a salarizării bugetarilor în sesiunea din toamnă a Parlamentului, greviștii din sistemul de Educație sunt tot mai neîncrezători în promisiunile guvernanților, chiar și în acelea înscrise în Ordonanța de Urgență deja publicată. De altfel, eu nu am auzit să fi fost vreodată adoptat la nivelul executivului un act legislativ care să cuprindă o promisiune, o intenție, un angajament al Guvernului, de orice natură. E un demers politicianist obscur, făcut pe picior, prin care se încearcă încheierea grevei generale din învâțământul preuniversitar.

Dar dacă, odată intrată în dezbaterea Parlamentului, OUG va fi respinsă de legislativ, iar profesorii vor rămâne cu buza umflată? Soluția încetării grevei este, cum am mai scris, adoptarea în regim de urgență a Legii salarizării unitare pentru bugetari. Atunci și abia atunci protestatarii din Educație vor avea certitudinea că unde-i lege nu-i tocmeală.

Profesorii au ieşit, din nou, în stradăImagine: George Arun/DW

Așadar, soluția pentru încetarea grevei nu poate veni decât din partea parlamentarilor, care ar trebui să-și amâne vacanța pentru a vota legea salarizării care să fie imediat pusă în aplicare. Cred că începerea de urgență a dezbaterii parlamentare asupra legii salarizării ar putea să întoarcă greviștii la catedră. Altfel, artificiile și jocul de glezne al Guvernului nu fac decât să întărâte spiritele.

Dovada este desfășuraraea de azi a mitingului greviștilor în Piața Victoriei și la Cotroceni. Profesorii au gândit inteligent, și anume că președintele Iohannis poate să determine coaliția PSD-PNL-UDMR să-și amâne vacanța parlamentară pentru adoptarea legii salarizării unitare.

Lupii moraliști din sindicatele profesorilor

Trecutul mișcării sindicale din România merită mai multă atenție pentru a putea cântări corect cauzele și efectele grevei generale din învățământ începute pe 22 mai. Premiza de la care pornesc este că liderii sindicali au fost și sunt mult mai atenți la propriile interese decât la revendicările celor pe care îi reprezintă. Și cum își pot gestiona cel mai bine interesele personale decât prin trambulina care să-i propulseze în așezământul politic dâmbovițean, prin caracatița care a adunat și adună laolaltă oportuniști, analfabeți, afaceriști veroși, demagogi, infractori notorii care în multe cazuri au scăpat de pușcărie în virtutea unei legislații șubrede ori a coloanei vertebrale contorsionate a unor  magistrați cu urechile ciulite și privirile ațintite către decidenții politici?

Victor Ciorbea și Miron Mitrea, pionierii migrației în barca puterii politice

Ce s-a ales din mișcarea sindicală din primii ani de după decembrie 1989, când liderii sindicatelor adunau zeci de mii de salariați care își cereau drepturile? Victor Ciorbea și Miron Mitrea călăreau pe cai albi în Piața Universității sau în Piața Victoriei cu precădere în fruntea salariaților din industrie, dar și din sănătate, din învățământ, din cercetare și chiar din cultură. Mineritul a prins glas ceva mai încolo, după ce ortacii din Valea Jiului au fost folosiți ca masă de manevră de Iliescu și foștii securiști pentru a spulbera manifestanții din Piața Universității în 14-15 iunie 1990.

Sindicaliştii protestează pentru a obţine condiţii mai bune în învăţământImagine: George Arun/DW

Despre politizarea sindicaliștilor se pot scrie tomuri de cărți, în sensul nereprezentativității salariaților pe care îi au în custodie. Mulți dintre ei pe ușa din față fac vocalize optimiste pentru mulțimea/mulțimile pe care le reprezintă, în timp ce pe ușa din spate bat palma cu samsarii politici. Așa a fost mereu și nu văd de ce și în ce fel lupii moraliști sindicali și-au schimbat în ultimii ani doar haina, iar năravul ba.

Profesorii pe bicicletă, liceeni în BMW

Surprinzătoare sunt alegațiile pe care le-am putut obține azi de la unii greviști – precizez că cei mai mulți pe care i-am contactat au refuzat să răspundă la întrebarea dacă au încredere în liderii sindicali.

Ligia M. „Sunt învățătoare de 41 de ani, am toate gradele didactice și primesc un salariu de 3.800 de lei. E o bătaie de joc. Munca la clasele mici e mult mai stresantă decât a unui profesor de gimnaziu sau de liceu. Mulți copii de șapte-opt ani vin la școală fără „cei șapte ani de-acasă“, trebuie să-i învăț disciplina de grup, să le captez atenția, care e în cu totul alte direcții, în special la seducția internetului. După 41 de ani de experiență consider că merit mai mult decât, de exemplu, un angajat, chiar necalificat, la Parlament. Salariul meu e comparabil cu salariul unui gunoier, pe care nu îl desconsider, e meseria lui, dar nu este supus responsabilității și stresului zilnic cărora eu trebuie să le fac față“.

Constantin A. „Sunt profesor în pragul pensiei la un liceu din Buzău. Elevii din anii terminali îmi râd în față, pentru că am un picior mai scurt și șchiopătez. Cu toate astea, nu stau la catedră lipit de tabla pe care scriu formule matematice. Merg printre bănci, le iau telefoanele celor care joacă în timpul orei tot felul de jocuri pe internet. După ce am păstorit zeci de generații de liceeni, voi ieși la pensie cu vreo 3.500 de lei. Pe de altă parte, e incomod să văd că unii elevi din clasa a XII-a, care sunt majori, vin la școală cu mașini scumpe, Audi, BMV, Volvo, Mercedes, câte și mai câte. Vin la școală cu colege, cu iubite, pleacă de la școală cu aceleași colege și iubite. E treaba lor, sunt băieți mari, dar mă simt așa, cam stingherit.

Cele șase ore pe care le petrec în clasă, în cazul că nu chiulesc, sunt un prilej de vorbărie de clacă, de făcut proiecte pentru vacanțe, de navigare pe Facebook. Cum să asculte de mine, când eu merg și plec de la școală cu bicicleta?“

I-am întrebat pe profesorii de la mitingul din Piața Victoriei dacă se simt reprezentați de liderii sindicali, care au venituri de câteva ori mai mari decât ei. Ca oriunde și în orice domeniu, „banu-i ochiul dracului“, iar dacă ai ajuns la o anumită sumă, de ordinul milioanelor,  atunci te va seduce morbul puterii, în administrația centrală, în ministere, în Guvern și mai ales în Parlament.

„Nu ne interesează cât de bogați și cât de curați sunt liderii noștri de sindicat, pe ei îi avem și ei ne reprezintă interesele“, acesta a fost răspunsul câtorva greviști la întrebarea dacă se simt asistați, protejați, încurajați în revendicările lor de liderii sindicatelor și ai federațiilor sindicale din învățământ.

Se pare că o mare parte din protestatarii din Educație sunt prizonierii unei cutume, ca și la mitingurile trecute, anume ai „legii tăcerii“. Nu îmi explic, în ruptul capului, muțenia cadrelor didactice în fața unei legitimații de presă, în condițiile în care la clasă vorbesc aproape neîntrerupt cincizeci de minute la fiecare oră de curs.

George Arun Din 1990 până în prezent a lucrat în presa scrisă și audio. Din 1999 este colaborator DW.